Mult timp am încercat să fiu mai bun.

Să fac ce trebuie. Să nu rănesc. Să nu dezamăgesc. Să fiu demn de iubire.

Și, fără să-mi dau seama, am ajuns să-mi trăiesc viața între bine și rău, corect și greșit… între mândrie și rușine, vinovăție și grijă, frica de a nu fi suficient și dorința de a fi mai mult.

Astăzi mă interesează tot mai puțin să fiu cineva anume și tot mai mult să fiu sincer cu ceea ce este deja aici.

Să pot vedea în mine iubirea și frica, bucuria și tristețea, generozitatea și egoismul, fără ca vreuna dintre ele să spună cât valorez sau dacă merit să fiu iubit.

Nu am toate răspunsurile. Încă descopăr.

Dar descopăr tot mai multă iubire și încredere în viață atunci când nu mai încerc să fiu altcineva decât ceea ce sunt.